|
MARIOARA MURARESCU
|
“Cu cativa ani in urma, am fost invitata sa prezint la Timisoara un mare spectacol prin care artistii Banatului s-au adunat pentru a contribui prin cantecul lor la restaurarea vechii Catedrale.
Pe langa interpreti cu care colaboram foarte frecvent, erau si cativa pe care nu-i ascultasem niciodata cantand direct in fata publicului. Am remarcat, din locsorul pe care il ocupam intre prezentari in spatele scenei, un glas generos de fata care doinea cum numai banatenii stiu sa doineasca. Obisnuita inca de cand lucram la radio cu acel exercitiu foarte util de a recunoaste imediat vocea, cantecul si zona folclorica am incercat sa aflu interpreta, n-am reusit, pentru ca pana atunci n-o ascultasem. Am aflat ca se numea Liliana Laichici. Cand a iesit din scena am vazut-o. Mititica, toata numai ochi, niste ochi mari, verzi, parca si mai mari si mai verzi din cauza emotiilor. Mi-a oferit doua discuri. Cum de n-o ascultasem pana atunci?
Am incercat sa repar greseala invitand-o in concertele noastre si Liliana Laichici, in timp, a devenit colaborator permanent al emisiunii Tezaur Folcloric. Mi-am dat seama ca, desi tanara, face parte dintre acei interpreti de "moda veche" pe care succesul nu-i schimba, nu-i face sa nu mai fie oameni. Totdeauna gata sa primeasca un sfat, chiar cautand sa afle si sa respecte parerea altora, preocupata de a prezenta de fiecare data un repertoriu de calitate, Liliana Laichici pastreaza cu drag amintirea marilor interpreti ai Banatului.
In lumea de azi in care toti alearga dupa succes rapid, Liliana se straduieste sa-si creeze pas cu pas un drum numai al ei. Isi alcatuieste repertoriul cu migala si truda, gandeste fiecare cuvant cantat si nu face prea multe concesii pentru a obtine aplauze. Ascultand-o, ne dam seama ca ii place sa priveasca in jur, isi iubeste locurile unde a copilarit si, de dragul alor sai, si-ar dori sa opreasca clipa, sau ar vrea macar sa-i poata ocroti, sa nu-i lase atinsi de aripa timpului. Sa existe mereu langa ea cei care i-au dat viata si cantecul, cei care au invatat-o sa gaseasca drumul drept.
Poate tocmai de aceea isi doreste sa-si poata odihni la randu-i privirile pe chipul unui copil.
|
